Atașament evitant.
Apare la bebelușii care au strigat după atașament și nu l-au primit. Pot face parte din categoria acelora care au fost lăsați să plângă pentru că asta îi întărește în viață. Odată lăsați să se descurce, desigur și-au găsit soluții la propriile nevoi, dar au învățat că ”nu e bine să ai nevoie de oameni”, ”tu ești singurul pe care te poți baza”
Copilașii sunt liniștiți și fără prea multă dorință de a socializa. Își găsesc de treabă singuri și așa își ocupă timpul.
Când cresc au relații superficiale și au permanent garda sus pentru că ei au învățat că trebuie să se descurce singuri. Lipsa de intimitate îi face să ajungă cu greu la relații de lungă durată, dar odată ajunși acolo, dacă nu se orientează spre a se familiariza cu fricile lor, vor fi primii care vor abandona relația la primul semn de întrebare. Asta pentru că nu își permit să se mai simtă abandonați, așadar vor evita asta cu toată ființa.
Au nevoie de timp cu ei ca să își revină în situațiile dificile și țin foarte mult să li se respecte nevoia de a se descurca singuri.
Dacă ai un evitant acasă încearcă să înțelegi că momentul în care tu vrei să discuți acum și aici și el vrea să fugă, nu e o reacție sănătoasă pentru voi, dar e singura pe care el o cunoaște, așa că nu încerca să pui presiune atunci pe el. Fă-ți timp pentru asta în momentele în care sunteți pe plus. Dacă nu vei vrea să le umbrești pe acestea și permanent vei trece cu vederea situațiile în care te simți evitat, nu izbucni deodată ce ai tot tolerat asta. Ia-o ușor. Interesul tău, așa cum îl înțeleg eu este să vă fie bine nu să îi dai lui niște lecții de bună creștere.
