Bias-ul de retrospectivă
Faptul e consumat. Partenerul tău suferă o pierdere: un concurs, un examen, un job, o oportunitate. Acum se simte incapabil, e cu moralul la pământ, dar nu e genul de persoană care să se plângă. La urechile tale ajung doar fapte concrete, povestite în rezumat și rezultatul final: “ceva nu a mers bine”.
Ăsta este momentul în care, mânat de o emoția de frustrare, de nemulțumire (ca celălalt nu a reușit, că nu e la înălțimea așteptărilor, poate că nu a acordat destulă atenție situației în care se afla sau că asta înseamnă pe termen scurt și mediu scăderea nivelului de trai) ești foarte aproape să mai pui o greutate pe umerii lui, celui aflat deja în suferință.
Deseori apare enunțată cam așa:
– ”știam eu că așa se va întâmpla”,
– ”adevărul este că și tu ai greșit, dar eu te-am lăsat în pace”,
– ”uite că ai reușit să faci”!
Astfel de remarci nu au nici cel mai mic potențial de a fi de ajutor. Dimpotrivă, îl vor pune pe cel care a pierdut în situația de a mai înregistra câteva bobârnace, care în mintea lui și așa afectată de nereușită se traduc în ABANDON, LIPSĂ DE IUBIRE, CONVINGEREA că nu este BUN DE NIMIC…
