Îmi ești drag

Ești o persoana foarte semnificativă pentru mine adică partenerul, copilul, părintele, prietenul, colegul meu apropiat. Îți vreau din toată inima binele și fac eforturi pentru ca ție, implicit nouă să ne fie bine. În general sunt mulțumit de tine, de cum ne merge, ba încă, față de alți oameni de prin preajmă, chiar mă mândresc… Continue reading Îmi ești drag

Despre afecțiune si AJUTOR

Experiența mea cu adulți care au copii mari mi-a atras atenția asupra acestui subiect, pe care ulterior l-am regăsit inclusiv în interacțiunea dintre prieteni sau alt tip de rude. In esență, o chestiune foarte simpla! Eu am nevoie de sprijin pentru ca mă simt deprimat, neajutorat, neînțeles pentru că nu pot/ nu știu cu exactitate… Continue reading Despre afecțiune si AJUTOR

Lectia

Pentru că lecția uneori e alta decât cea pe care te încăpățânezi să ți-o însușești! Deși suntem atât de diverși, adesea, întâmplările prin care trecem, chiar dacă ele pur subiectiv sunt atât de diferite unele de altele, o perspectivă obiectivă ajută mult pentru categorizarea lor, cu sens. În lumea asta ”nebună” în care serviciul rareori… Continue reading Lectia

Prietenia

Prietenia, un subiect adesea sensibil pentru cei care vin să-și scormonească prin suflet mizând pe sprijinul meu. Delicat pentru că, fiind în situația de a se dezgoli emoțional crustă după crustă, ies la iveală doruri, neputințe, păreri de rău tăinuite bine prin unghere demult negrijite, pentru că atunci, cândva, sau mai de curând, nu au… Continue reading Prietenia

Orientare

Zilnic trecem prin decizia de a confrunta sau a lăsa să treacă. Care sunt avantajele pentru fiecare dintre cele 2 decizii dar mai ales care le sunt limitele? Pornesc de la premisa potrivit căreia comunicarea e una dintre cele mai potrivite chei ale unei relații sănătoase, TOTUȘI există o obișnuință conform căreia comunicarea îmbracă adesea… Continue reading Orientare

Dar EU cum pot

Sau varianta lui și mai neprietenoasă ”dar EL/ EA cum poate?” Desigur, sunt multe momente, pe parcursul unei zile chiar, în care ne simțim nemulțumiți de comportamentul celor apropiați cel mai adesea pentru că, așteptările noastre erau complet diferite de atitudinea pe care ei au manifestat-o. Totuși, ce impact are asupra interlocutorului nostru aflat la… Continue reading Dar EU cum pot

Intimitate

Invadarea intimității și repercusiunile acesteia! Aceeași tehnologie binefăcătoare și traumele pe care le poate produce. Telefonul este un obiect personal. În interiorul lui este ”indecent de multă intimitate”! Ce se întâmplă când, FĂRĂ ACORD, umbli în telefonul copilului/ partenerului/ prietenului/ părintelui? Îți spun eu: te UMPLI DE BUCLUC! Cum e asta? Păi, vei avea acces… Continue reading Intimitate

Un click distanta

Mare parte dintre întrebările care ne frământă și care adesea încep cu “de ce”, intuitiv, le analizam pe baza experiențelor trăite anterior de noi, sau de cei apropiați nouă. Întrebarea este, cum te poate ajuta experiența mamei, a prietenelor ei, sau chiar a surorii tale cu 10 ani mai mare, când TU te simți ”la… Continue reading Un click distanta

Despre ajutor și limite

Adesea, în practica mea, ascult oameni nemulțumiți de faptul că ”se simt încălecați” de cei pe care i-au ajutat și care acum, după vorba românească, mai mult sau mai puțin inspirată, ”i-am dat un deget și mi-a luat toată mâna”, nu se mai opresc din “a cere” celor pe care i-au simțit disponibili cândva. Din… Continue reading Despre ajutor și limite

Cuplu

Despre una dintre zilele acelea în care cerul ți-a căzut în cap! Dar și despre, mai puțin agreatul ”cum ai contribuit tu la asta”. Ai o relație faină, începută acum vreo câteva luni. Faceți chestii mișto împreună și până astăzi chiar ai crezut că ”e o fată de încredere”. Azi, ”a căzut cerul pe tine”.… Continue reading Cuplu