Sunt *precisă, vorba unei dragi prietene, că asta dă foarte mult sens vieții mele.
Iubim, simțim, creștem, în felul nostru, zi după zi.
Dincolo de operațional, de “de făcut”, dincolo de acoperit nevoi de bază, de a fi responsabili, de străduință, cei mai generoși cu noi înșine, ne dăm răgazul să dibuim ce anume ne face iubirea mai curgătoarea, simțirea mai limpede sau creșterea mai armonioasă.
Astăzi m-am trezit cu gândul la una dintre cele mai sățioase povețe prânzite vreodată:
”Nu vezi bine decât cu inima. Esențialul este invizibil pentru ochi.”
Cândva, undeva, poate chiar pe o altă planetă, cineva privind un apus de soare în oglinda retrovizoare îl va descrie ca cel mai frumos. Asta pentru că a fost mijlocit de simțirea celui care i-a înlesnit așa o desfătare, și de bună seamă, privit prin inima-i! 
