Experiența mea cu adulți care au copii mari mi-a atras atenția asupra acestui subiect, pe care ulterior l-am regăsit inclusiv în interacțiunea dintre prieteni sau alt tip de rude.
In esență, o chestiune foarte simpla!
Eu am nevoie de sprijin pentru ca mă simt deprimat, neajutorat, neînțeles pentru că nu pot/ nu știu cu exactitate cum sa îmi rezolv problemele.
Vin la tine, întâmplător sau nu, si povestim despre asta.
Mai exact:
– EU îți povestesc ce simt, înțeleg, ce mă înfurie, deranjează, irita iar
– TU asculți total sau parțial, după care îți arați disponibilitatea să pricepi mai în amănunt, ba chiar să mă ajuți
Nu avem un plan clar, dar e lesne de înțeles ca vrei sa îmi fii alături.
Pritocim povestea, eu tot spun, tu prinzi curaj să întrebi, firul începe sa fie mai degrabă cel pe care îl urzești TU și astfel, începi sa fii scenaristul. Pui întrebări care sa iți certifice ipotezele, care sa te lămurească pe tine cam unde e ”adevărul”. Încet, încet TU ai idei despre cum ar trebui să acționez ce am de făcut, unde am ”greșit” ajungând chiar la:
– Nu trebuia să te SIMȚI așa, nu trebuia să reacționezi așa, ai greșit, hai să văd ce pot face.
EU, tehuie de cap, iți mai zic sau nu că NU AM VRUT SĂ SIMT, ci că ASA am simțit, pur și simplu 
. Ce e îndărătul simțirii mele, aproape că ne depășește pe amândoi.
Urmează acțiunea, TU iei taurul de coarne!
Dai un telefon, încerci să îmi pui o vorba bună, să îndulcești situația, adesea denaturând parte din adevărul MEU pentru că ”interesul tău” primordial este SĂ IMI FACI BINE. Crezi că asta mă poate ajuta, pe bune.
Nu pui nicio secundă la îndoială rolul tău de amic bun care mă scoate din ”rahat”. Doar o faci din dragoste!
ULTERIOR, după ore/ zile/ săptămâni, mă trezesc cu reacții care NU au fost determinate de mine, de deciziile mele, de iertarea, de simțirea, de furia mea care chiar au legături tangențiale cu asta pentru că, înainte de a fi rostite, au fost bine mestecate de TINE, va să zică, au altă consistență. Desigur cea a ajutorului tău bine intenționat.
Poate, de data asta a mers dar tu nu îmi vei putea face acest tip de favoruri la nesfârșit…
Poate, in alte cazuri, situația s-a înrăutățit pentru ca TU nu trebuia sa știi, să faci în locul meu. Cel cu care aveam de rezolvat conflictul se simte trădat și altele asemenea, pentru că nu am rezolvat noi 2.
In cazuri la fel de numeroase TU faci chestii care mie nu mi-ar fi trecut prin cap, pe care mi le atribui , drept urmare, rezolvarea este O MARE PĂCĂLEALĂ. NU EU decisesem că pot uita, ierta, reconstrui, trece peste ci TU.
În final, de multe ori, dragă TU, toată povestea asta se întoarce împotriva ta si implicit a relației noastre.
Un exemplu elocvent este cel al părinților care încearcă să rezolve conflicte cu nora, ginerele, propriul copil.
IATĂ un argument in plus pentru a merge la psihoterapie. Te va ajuta să pui ordine în gânduri si apoi să decizi de susținerea cui ai nevoie si mai ales cum și în ce măsura. Si ceva și mai important, te va ajuta cum să spui NU fără ca cei apropiați ție să se simtă jigniți de refuzul, ajutorului lor binevoitor, pe bune, dar in felul în care înțeleg ei viața lor. A ta este adesea diferita!
Cu multa compasiune!
