Povestea celor 2 soți – părinți continuă.(partea II)
Mama cheltuiește energie și capital relațional pentru a găsi cea mai bună școală.
Tatăl este detașat de această situație.
Vine momentul în care mama găsește școala, dar are nevoie de mutație pentru acces la ea. Și îi cere tatălui să se ocupe, acuzându-l de dezinteres și neimplicare în educația copilului.
Va să zică, mama ajunsă fără energie își acuză partenerul!
El decide să nu se implice, din 2 motive:
1. pt că de la început a avut altă perspectivă pe care și-a enunțat-o și
2. pentru că este acuzat pe nedrept
A ne simți acuzați pe nedrept scoate din noi un tip de frustrare pe care adesea nu o mai explicăm rațional, pentru că e copleșitoare și reacționăm direct cu REFUZ
Decodificat RAȚIONAL: din moment ce mama a decis să lupte pentru o cauză în care crede, iar tatăl nu s-a împotrivit, de aici încolo este responsabilitatea, dorința, ambiția ei să o ducă la capăt. 
Dacă are nevoie de sprijin, îl poate solicita, dar, înțelegînd că e un ajutor și nu o datorie. Impunerea prijinului prin acuzarea celuilalt este constrângător, lipsit de tact și de cele mai multe ori se soldează cu certuri care destabilizează relația.
E mult mai înțelept să îți duci la bun capăt, cu determinarea cu care te-ai apucat, planurile la care partenerul de viață nu se împotrivește, dar nu considera că e dator să pună umărul la ele atâta timp cât valorile lui sunt diferite și ti-a spus asta.
Te va scuti de multe conflicte inutile
