Am lucrat cu mulți copii mai ales în mediul educațional, copii care își arogau dreptul de a fi speciali, diferiți, folosindu-se de ”eu nu sunt ca el sărac, prost, handicapat, etc”.
Nimic din ce puneam în discuție nu putea fi justificat prin ”neajunsurile” enumerate, dar există, din păcate, copilași care au crescut, cu astfel de exemple. Prin urmare, obișnuiesc să acord o atenție deosebită felului în care ”conștient sau mai puțin” părinții fac abstracție de educația copiilor lor și se dezlănțuie considerând că ai lor ”nu bagă de seamă”, ”nu pricep”, ”nu sunt interesați”.
Acum, desigur că sunt situații extreme în care nu mai avem energie pentru cenzură, dar miezul problemei nu este furia derivată din ”nu aveam chef să mi se întâmple asta”, comportament extrem subiectiv și infantil, ci convingerea conform căreia FAPTUL CĂ SUNTEM DIFERIȚI NE FACILITEAZĂ NEVINOVĂȚIE. Asta abia, constituie un ”buboi urât care se lasă moștenire”.
Prin concluzie, nu judecați cu asprime copii care vin cu astfel de convingeri la voi, tratați-i cu compasiune și încercați să le acordați multă grijă. Și la ei buboiul devine purulent, iar ei habar nu au cât va fi asta de rușinos, cândva, fie și numai pentru momentul unui control de rutină!
Darămite, repercusiunile lui într-o lume cu valori un pic mai sănătoase! 
