
Image by onlyyouqj on freepik.com
Experiențe – un motiv în plus pentru încă o ”fărâmă de normalitate în așteptare”.
Cu toții ne dorim experiențe inedite. Adică, diferite de cele la care avem acces. E clar că ceea ce îmi doresc eu va fi diferit de ceea ce îți dorești tu. Vrem sau nu vrem, aceste experiențe se aliniază la situația noastră economică.
Nu ne stă în putere să îndreptăm lucrurile pentru totdeauna, însă, ce vreau să scot din povestea asta este că:
pentru tine
– un meniu la McDonald’s este o soluție de avarie sau o alintătură pe care o experimentezi cât de rar cu putință, pentru că mai e și nesănătoasă.
pentru copiii despre care îți spun
– un meniu la McDonald’s este echivalentul unui vis. Nu, nu neapărat pentru că e atât de scump, ci pentru că, în lupta pentru supraviețuire, focalizarea este pe nevoi. Părinții lor nu au loc ”instinctiv” pentru a descoase acest tip de suferință. Dorințele micuților ajung în categoria tabu. Copilașilor le rămâne doar să ”le curgă ochii” la vitrinele pline cu oameni care mănâncă și beau ciocolată caldă.
Si, îți mai amintești? Prăjiturica muncită de mami nu va avea niciodată, în mintea ta, gustul celei din cofetăria în care nu ti-a fost permis să intri.