Unii dintre noi am învățat să îndepărtăm deznădejdea, epuizarea, încărcarea extremă din viața noastră, dând sens lucrurilor pe care le facem chiar și atunci când simțim că suntem la limită cu încărcarea.
Rămasă aici, acordarea unui sens e înțeleasă prin ATRIBUIREA EFORTULUI TĂU unei cauze care are legătură cu o altă persoană. Ba mai mult capacității EI de a face lucruri de care TU să fii mulțumit.
Mai specific:
– Serviciul meu e epuizant, îmi consumă foarte mult timp și energie peste cea pe care mă simt în stare în prezent să o produc, dar în sufletul meu încerc să mă îmbărbătez că o fac, de exemplu, pentru copilul meu. Lui să îi fie bine, ”el să fie fericit că destul am îndurat/îndur eu”.
Tabloul pe care mi-l construiesc despre fericirea copilului are linii clare despre cum trebuie să arate, să se simtă, să învețe, să reacționeze EL.
Când lucrurile enumerate mai sus nu se întâmplă așa cum imaginez, eu am o problem cu ”sensul meu”. Asta pentru că SENSUL MEU a fost atribuit unei stări de bine a altcuiva, aici copilului, create după standarde gândite de mine.
Câți dintre noi dăm sens vieții noastre construind tablouri despre starea de bine a celorlalți?
Foarte mulți!
Din ce motiv facem asta?
E o discuție pe care este musai să o porți cu tine și nu numai. Tu îți știi mai bine potențialul. Dar dacă te identifici cu povestea de mai sus, caută resurse pentru a o pricepe, implicit a identifica cum anume ai toate șansele să determini suferință în oameni cărora le dorești tot binele! Nu e o treabă atât de simplă pe cât pare, dar odată ce îți dai seamă în ce ape ești, primul pas și unul foarte important e făcut!
Spor! Și multă grijă cu și pentru tine! 
