Preocuparea pentru ”starea de bine” face parte din noi, însă, felul în care materializăm această preocupare e foarte diferit.
Am să mă focalizez pe ”starea de bine” derivată din interacțiunea cu ceilalți.
De exemplu, în timp ce:
– unii dintre noi înăbușim emoțiile care vin din sentimentul temporar al singurătății, discutând arareori despre cum ne simțim când nu avem cu cine ne împărți gândurile și preocupările,
– alții ne punem la vedere singurătatea, dar fără să mai avem loc să împărtășim ce anume e îndărătul ei. Povestim despre cât de greu ne este, fără să mai păstrăm loc și pentru ”ce simțim nevoia să împărțim cu cei a căror lipsă o ducem”.
Oricare ar fi atitudinea, la un moment dat, peste acest ”sentiment al singurătății” se așterne praful neputinței, al emoțiilor de nereușită, al incapacității de a replica încă un moment în care te descoperi și este posibil să fii dezamăgit.
Există, desigur, contexte naturale în care poți întâlni oameni noi care să îți suscite interesul și anume, la serviciu, printre prietenii celor dragi, în imediata vecinătate, prin expunerea la cursuri sau diverse activități sociale care implică interacțiune.
Găsesc tot mai înguste aceste oportunități pentru cei care nu au schimbat de 10 ani serviciul, locuința și nici prietenii.
Astea fiind zise, vreau să vă invit să iei în calcul pentru tine, sau pentru cei dragi ție – Grupuri inspiraționale pentru adulți singuri.
DA
– sunt destinate (deocamdată) adulților între 35 – 50 de ani care doresc să îți îmbunătățească starea de bine prin conectarea la oameni cu NEVOI SIMILARE
– înainte de a intra în unul dintre grupuri va trebui să completezi un chestionar de interese, dar vom avea și o întâlnire care nu implica costuri, dar are rolul de a-ți găsi grupul potrivit căruia să i te alături
– ne propunem un grup pentru cei care vor dori să participe online dar și grupuri care se vor desfășura fizic, în Iași
– implică întâlniri în cabinet, dar și în medii neconvenționale care să faciliteze interacțiunea și buna dispoziție
– implică costuri și asumarea că vei participa
NU intră în sfera întâlnirilor matrimoniale, va să zică, NU ne ocupăm de găsirea ”jumătății” la care visezi demult.
Prin urmare, dacă ești dispus să faci ceva pentru tine, uite o idee!
Dacă nu ți-e de folos, trimite-o către ai tăi dragi pe care îi știi singuri și doritori să interacționeze cu persoane care manifestă aceleași interese.
Găsești mai multe informații pe site-ul psihologa
Pun link în primul comentariu.
Dacă ai și alte întrebări mă găsești pe messenger.