La mijloc

Despre neplăcerile ingrate ale poziționării ”la mijloc”.

Viața mustește de momente în care intențiile noastre au fost departe de a fi îndreptate spre a crea neplăcere, frustrare, furie ți totuși, am reușit.

Desigur sunt nenumărate situațiile în care ne trezim în roluri de arbitri, avocați, susținători și asta, adesea, ne creează ulterior neplăceri cu potențial de a ne măcina multă vreme. Ba chiar de a deteriora relații foarte semnificative.

Am să mă rezum la clasicul ”la mijloc între partener și proprii părinți”.

Pe cine iubești mai mult, asta e neinspirata întrebare la care mai mult sau mai puțin direct ne trezim că trebuie să îi răspundem.

Iubirea, în situațiile astea atât de ingrate, se măsoară în:

– cui ai dat dreptatea,

– cui îi ții partea

sau și mai nepotrivitul

– ”pe cine cerți, înjosești, pui la punct”, atunci când ambele tabere sunt prezente.

Care ar fi câteva direcții care au șanse bune de reușită atunci când conștientizezi situația delicată și nu vrei să rănești pe nimeni?

Da, ai mai auzit asta, comunicarea cu fiecare dintre părți ajută mult. Însă, secretul ține de CE ANUME COMUNICI. Dincolo de momentul potrivit, contextul intim, anunțarea intenției de a discuta despre ceva semnificativ și rugămintea de a duce la bun capăt conversația, indiferent de dificultățile apărute pe parcursul ei, adică excluderea pe cât posibil a variantei ^celălalt pleacă, înainte să termini ce ai de spus^, direcția e nevoie să fie foarte bine conturată în mintea ta, a celui aflat la MIJLOC.

Iată câteva repere pe care trebuie să le ai în vedere când alegi să iți comunici nemulțumirea de a fi ”la mijloc”:

– Să îi menționezi celuilalt care este emoția ta legată de faptul că ”se așteaptă de la tine să alegi”.

– Să îl asiguri de iubirea, aprecierea, respectul tău și de faptul că:

o oricum ar evolua conflictul EL rămâne pentru tine părintele/partenerul tău

o nimeni nu are dreptul să te pune în poziția de a alege

o nu ai de gând sa renunți la niciunul dintre ei pentru că fiecare adult are dreptul de a avea opinii și de a le face cunoscute

Astea sunt câteva direcții! În rest, presară zâmbete și vulnerabilitate.😊

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *