Vrei să îl determini pe cel mic să lucreze suplimentar, să își sedimenteze cunoștințele pentru că tu ai convingerea că asta e o treabă bună?
A lucra suplimentar, cu SENS, nu este nici pe departe ”ia și tu și fă niște exerciții sau dă cartea să-ți dau eu, numai să te vad lucrând”.
Dar este despre motivul pentru care tu, părintele, consideri că e relevant să lucreze în plus și mai ales despre:
– cât trebuie să lucreze,
– pentru cât timp va trebui să o facă
– ce avantaje îi va aduce asta pe termen scurt, cel mult mediu și abia apoi lung
Asta dacă vrei să facă lucruri cu responsabilitate, de a căror rezultate să se bucure a la long.
Dacă crezi că e prea dificil să-ți treci îndemnul prin reperele de mai sus, să nu fii mirat când:
– îi va lua foarte mult timp pentru că nu e concentrat pe sarcină
– va încerca să mintă/fure preluând răspunsuri din alte surse
– va face un obicei din a-ți spune că mai are de lucru ca să nu îi dai suplimentar
Oricum, rezultatul în acestă situație a NEIMPLICĂRII tale SPECIFICE, nu va fi informație sedimentată, dimpotrivă, va fi o experiența neplăcută încadrată în categoria “negativă”, ce va avea sanse considerabile la marele premiu – UITAREA.