Au fost câteva luni bune în care mi-am dedicat cea mai mare parte a timpului muncii. Munceam 10 – 12 ore pe zi, și în week-end, dar nu despre asta este vorba, ci despre faptul că, munca mea NU mi-a oferit satisfacții profesionale și implicit emoționale, similare cu cele pe care le aveam înaintea acestui tip de MARATON.
Pe fondul programului încărcat, timp in care mintea mea avea foarte puțin timp ”sa se odihnească in ea însăși”, nu prea am avut vreme să culeg ”informații de rumegat”, în afara celor care țin de serviciu si de specificul muncii pentru care eram remunerată.
Si totuși, erau câteva momente din zi în care mă cuplam la cotidian. Unul dintre ele era răgazul de maximum 45 de minute, si anume drumul spre și dinspre birou.
In acest răstimp, cel puțin in perioada iunie-iulie, am fost martora multor discuții radiofonice care aveau ca principal subiect PIERDEREA. A fost unul dintre semnalele de alarmă, care m-a făcut să spun STOP și încă un DE LA CAPĂT.
Odată cu această decizie, am ales să îmi prioritizez energia și să aloc timp muncii într-un fel diferit. Acel fel care să mă reconecteze la pasiunea mea pentru oameni și intenția de a oferi suport cum știu mai bine.
Prin urmare, odată reconectată la chintesența mea profesională, aleg să încep prin a vă vorbi despre ”cea mai mediatizată pierdere a anotimpului de vară” si anume, TRAUMA cu care se confrunta copiii si părinții lor odată cu aflarea unor rezultate nemulțumitoare, finale sau parțiale, la examene, începând cu evaluarea de la clasa a IV-a si terminând cu examenul la facultate. Am ascultat la radio, am citit pe internet, povestea multor părinți ce trec prin neliniștea examinării alături de copiii lor, iar odată cu primirea rezultatelor, adesea, sporesc (desigur neintenționat) emoțiile negative ale copiilor/ tinerilor, fiind deficitari la a pune accentul pe întreg si împiedicându-se de situația eșecului, luată singular si scoasă din context.
E drept că aflarea rezultatelor reprezintă doar ”deznodământul” și că, îndărătul acestuia, e un întreg proces despre care nu se menționează aproape nimic. Mărturisesc, informațiile despre parcurs și sinuozitatea lui le-am adunat în anii de practică în care am lucrat preponderent cu copiii, pentru că, din păcate, acesta e modul de lucru cel mai comod pentru părinți și mentori. Rolul lor este exercitat preponderent în sensul identificării de probleme, să le atribuie copilului și apoi să îl pună/ducă să le lucreze. Adesea copilul nu își însușește dificultățile pe care i le insuflă adulții dimprejuru-i, iar a lucra cu niște dificultăți pe care tu, copil fiind nu le recunoști în mintea ta, e un fel de ”muncă în zadar”.
Nici nu-mi trece prin cap să spun că e simplu sau că știu eu rețeta ideală cu ”păducel si cimbrișor”, însă e nevoie să luați in calcul că, PREGĂTIREA pentru acest parcurs stă, in principal, în responsabilitatea voastră, a PĂRINȚILOR si e un proces de lungă durată.
Astfel, vă voi propune, în curând, un PACHET de SERVICII SPECIFICE, care vin sa vă întregească dorința de a oferi copilului un start mai bun in trecerea lui prin trauma de orice fel. Ne vom focaliza pe exemple și metode de lucru specifice trecerii printr-o perioadă de învățare/ evaluare și consecințele acesteia, alegând ca punct de plecarea 2 lucruri esențiale: CONȚINEREA și PREGĂTIREA.
În curând vă voi prezenta mai multe informații despre GRUPURILE de Suport pentru Părinți.
Până atunci, reflectați în ce măsură sunteți interesați de acest subiect și faceți-vă timp să îmi scrieți în privat.
Soare blând și vânt cu idei inspiraționale!