Masura potrivita

Măsura potrivită!

Au trecut Sărbătorile Pascale. Astăzi, mâine, poate săptămâna viitoare ne reluăm rutinele din urmă cu 15 – 20 de zile. În acest interval mai toate lucrurile au fost mai întâi pe ”repede înainte” și apoi pe ”grijă înainte”.

– ”Repede înainte” însemnând: grabă venită din lipsa timpului, emoția că nu terminăm, că nu or să iasă lucrurile exact după dorință, ca nu e destulă sau îndeajunsă strădania.

– ”Grijă înainte„ însemnând: dorința de a fi consistenți atât cu noi cât și cu cei dragi. Cui nu i-a trecut prin gând? Am să fiu mai atent la nevoile mele și la cele ale celor dragi, am să fiu mai prezent, mai implicat, acum am mai mult timp să acord atenție, voi fi mai bun cu mine, mai îngăduitor, îmi voi da voie să mă relaxez un pic, să mă simt bine, să nu fac chestii pe care nu le vreau. Îmi voi da dreptul să aleg ce e mai bine pentru mine astea câteva zile iar după, le-oi rezolva pe cele lăsată în așteptare.

Cam asta e imaginea pe care ani de-a rândul o am din poveștile clienților mei.

Va să zică:

– dacă nici de aceste sărbători nu ai reușit să fii îngăduitor cu tine și cu ceilalți.

– dacă nici de aceste sărbători nu te-ai iubit destul.

– dacă nici de aceste sărbători nu ai reușit să faci ca iubirea pe care o porți să transpară.

Încearcă să așezi aceste informații într-un fel în CARE SĂ ÎȚI FOLOSEASCĂ PE MAI TÂRZIU.

Cum?

Varianta în care doar te gândești la aceste lucruri, eventual te învinovățești și decizi că data viitoare nu vei mai face la fel NU ESTE SUFICIENTĂ.

Nu e destul să tragi o concluzie și ea să rămână așa, fără ca să FIE URMATĂ DE O ACȚIUNE.

Fă ceva cu aceste informații, în afara deciziei că nu vei mai face la fel!

IA O DECIZIE DESPRE ce, unde, de ce, în ce fel vrei să schimbi.

Cele mai la îndemână metode sunt să povestești sau să scrii aceste lucruri.

Dacă nu știi de unde să te apuci, poți cere sprijin. Pentru iubitorii de mișcare ofer gratuit câteva ședințe! 😊 Mai sunt locuri! Găsești informații în postarea anterioară. Te aștept! Curaj! E un început bun!

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *