Ați fost și voi martori ai unor discursuri precum:
“Lucrez la stat, dar tot în timpul ală îmi fac și treaba în privat! Acolo e energia mea! Îmi place! De stat nu mă pot încă lasă. E un venit sigur, m-am și învățat, în plus eu le-am zis, dacă mă vreți eu nu stau la program. Am multe alte lucruri de făcut. Și na, n-au ce face. Am 15 ani pe post. Le este greu sa aducă pe altcineva.”
Nu, nu am pus și camera ascunsa, dar discursul asta, bine delimitat de ceva amprente personale, cam există în piață. Am eu ”privilegiul” să îl ascult mai des….poate!
Ce vreau să spun?
Nooo, sunt departe de a juca rolul justițiarului și vă invit și pe voi sa nu vă duceți într-acolo.
Mi-i la îndemână însă să îți spun ca un astfel de discurs îl influențează într-un fel special pe copilul căruia îi porți de grijă, mai ales dacă îl aude din gura ta sau a cuiva semnificativ pentru el.
Da, probabil ai putea să pui accentul pe pasiunea pe care o manifești în munca din privat.
Totuși, copilul tău ar putea reuși niște interpretări destul de păguboase. S-ar putea ca accentul să fie pus pe datoria STATULUI să îi tolereze orice! Implicit pe ideea că EL, copilul, nu are nicio responsabilitate în procesul de educație pe care îl parcurge! Poate, doar să fie prezent din când în când!
Atunci, va merge la școală pentru orice altceva decât pentru a manifesta interes față de privilegiul pe care îl oferă accesul la educație.
Cumva,
– școala e o chestiune față de care nu ai niciun fel de obligație.
– este un drept pe care îl accesezi în funcție de propriul chef și mai mult,
– indiferent de participativitatea ta, STATUL e obligat, pentru că ți se cuvine, să îți furnizeze resurse precum diplome pe care le vei accesa când vei avea nevoie de ele.
Și atât! 
