Comportamentele binevoitoare și trecerea lor la rangul de: ”mi se cuvine”.
Pun rămășag că deja ți-a trecut prin minte fie și un singur comportament pe care l-ai făcut cu drag, pentru o persoană apropiată și care la un moment dat a devenit copleșitor pentru tine. Acela a fost momentul în care pur și simplu l-ai întrerupt, ca să vezi ”ce se întâmplă”, iar consecințele au fost departe de așteptările tale.
Am câteva exemple:
– Obișnuiai să îi cureți pantofii partenerului când v-ați mutat împreună, parte pentru că ții mult la curățenia din hol, parte pentru că îți plăcea tare mult cum îi șade cu adidașii aceia albi pe care ai insistat să și-i cumpere.
– De când era mică îi faci patul fiicei tale, dar acum nu mai ai timp dimineața și când vii, târziu după prânz, ea demult întoarsă de la liceu, îl are exact cum s-a trezit dimineață.
– Îi pregăteai cu drag cafeaua colegei tale de birou din momentul în care ați început să lucrați împreună și totuși, de când tu nu i-o mai faci, ea nu mai bea deloc!
Supărată pe faptul că odată ce nu ai mai făcut tu, ceilalți nu ți-au preluat rolul, ții în tine frustrarea și vrei să vezi, până când…
Mintea ta îți șoptește că ești îndreptățită să te aștepți la o schimbare de comportament din partea lor. Adică, să își facă singuri ce tu nu mai ești dispusă să faci și nu doar să aștepte. Ai făcut-o, chiar cu drag și toată disponibilitatea, totuși ”e prea mult”.
În mintea ta se învârt gânduri precum:
– ”Nu au învățat nimic din strădania mea?„
– ”Oare nici măcar nu observau ce făceam pentru ei?”
– ”Nu realizează că vreau măcar să observe, să zică ceva”
– ”Nu cumva a ajuns o rutină pentru ei să le fiu ^slugă^?”
Și dacă ți-aș spune că în mintea lor, atâta timp cât ai întrerupt acest obicei, fără explicații suplimentare, se vor răscoli adesea gânduri precum:
– ”Nu mai sunt bărbatul pe care l-a iubit cândva. Era atât de plăcută grija pe care o resimțeam atunci când era atentă cum plecam pe ușă! Mă știe că sunt neglijent și că n-am niciun fel de răbdare pentru asta. Aș fi un mojic să îi spun că îmi lipsește asta. Nu cred că ar înțelege!”
– ”Mami nu mai are deloc timp de mine. Faptul că mă duceam seara la culcare în patul făcut de ea cu grijă, mă ajuta să plec așa de ușor în lumea viselor copilăriei în care eram așa de sigură de iubirea ei. Acum e nemulțumită de tot ce fac la școală, acasă. Nu mă mai iubește la fel!”
– ”Ce fain ne înțelegeam la început! Colega mea era pentru mine ca o mamă. M-a primit cu căldură și disponibilitate. De când nu îmi mai face cafeaua, nu am are niciun haz să beau cafea la serviciu. O beam doar pentru relația faină pe care o crease între noi. Acum pare supărată și nu știu cum să o întreb de ce! E atât de stânjenitor. Nu era despre o cafea, da-o încolo, era despre cum mă simțeam când îmi oferea grija ei!”
Desigur, acestea sunt doar niște exemple din experiența mea!
Și dacă ai tăi gândesc și ei la fel?!
Încearcă să primești în mintea ta și alte explicații! Este un început care îți va schimba perspectiva, inclusiv emoția!
Dă-ți voie! 
