Copilul, adolescentul tău se urcă în mașină, după orele de la școală, grădi și foarte curând observi că e altfel decât ”te așteptai tu” să fie. Adică, nu e energic, voios, mulțumit!
Vreau să fim conștienți că, a ajunge într-un spațiu protejat ”masină” și a fi în prezența ta, a părintelui, sunt elemente esențiale ce îl pot determina să trăiască o emoție specifică. 
Ce vreau să spun mai exact este că, acum, alături de tine, într-un medium sigur, familiar, e foarte posibil să simtă nevoia să trăiască, să descarce tot ce nu a reușit să manifeste astăzi.
Acum ies la suprafață tristețea, furia, deznădejdea, agresivitatea, nevoia de atenție, de contact, de iubire prin atingere prin îmbrățișare (momentul ăla când nu se mai dezlipește de tine și tu ai pornit deja mașina pentru că, nu-i așa, mai sunt multe de făcut până diseară).
Prin urmare, adesea, urcă în mașină și uneori povestește, alteori povestea lui nu există fățiș. Apare doar o reacție la ce spui tu, reacție pe care adesea o consideri inadecvată pentru că e puternică și neacordată la nimic din ce e în mintea ta. Reacționează exacerbate la ceva minuscul, ceva ce se întâmplă între voi în primele secunde de interacțiune.
Ce urmează acestei reacții inadecvate sau poveștii pe care reușește să ți-o împărtășească, adesea stângaci cu detalii atât de inutile în mintea ta?
Uneori, din păcate destul de des, urmează să îți exprimi nemulțumirea și chiar să îi negi trăirile prin reacții de genul.
– de ce?
– trebuia să fii (aici pui tu continuarea, în toate cazurile, altfel decât ai fost
– nu e adevărat ce simți 
, eventual e o prostie
CE AR FI FOST DE FĂCUT DE FAPT?
– te văd
– sunt aici
– mă interesează ce spui
– e normal să simți asta uneori
– vreau să aflu, să aud, să te ajut așa cum crezi tu, micuțule, că ți-e de folos
Cam astea sunt câteva dintre reacțiile sănătoase la emoțiile împărtășite sau manifeste ale copilului tău ȘI NU NEGAREA LOR și implicit A LUI.
