Zilnic trecem prin decizia de a confrunta sau a lăsa să treacă. Care sunt avantajele pentru fiecare dintre cele 2 decizii dar mai ales care le sunt limitele?
Pornesc de la premisa potrivit căreia comunicarea e una dintre cele mai potrivite chei ale unei relații sănătoase, TOTUȘI există o obișnuință conform căreia comunicarea îmbracă adesea hainele lui:
– ”ce mi-i în gușă și în căpușă”,
– ”eu nu mă ascund”,
– ”asta e ce cred, asta gândesc”,
– ”daca nu mă poate accepta așa să nu mă mai accepte deloc”.
Precum observați accentual cade pe ceea ce îmi face mie bine, ceea ce mă interesează pe mine, eu sunt pe primul plan!
Și dacă pe primul plan nu aș fi
”nici EU”,
”nici interlocutorul meu”
ci ”RELAȚIA NOASTRĂ”?
Cum ne orientăm gândurile, întrebările, preocupările, supozițiile astfel încât relația să fie prima noastră preocupare? Despre asta povestim altă dată. 
