Deși cu dinți, soarele ne dă binețe la braț cu un vânticel, pe care fiind primăvară, îl legăm de energia și mireasmă naturii în prag de înnoire! Mămici, bunici și pitici ieșiți să ”își consume energia” întâlnești pretutindeni. Îmi atrage atenția un curajos. Să tot fi avut vreo 3 anișori. Pe o bicicletă fără pedale gonește pe trotuar, printre trecători. Își oprește mini bicicleta, la marginea trotuarului ce delimita o cale de acces într-o curte. În aceeași secunda, mama venind în fugă din spate îl agață de glugă. Cumva trăgându-și sufletul că l-a prins, dar și conștientă că el era deja oprit, totuși, dorind să-și justifice ei însăși acțiunea, spune cu voce tare: ”da, oricum, nu era periculos, asta nu era o stradă.” Apoi continuă, pentru că cel mic și-a întors gâtul să o privească. ”nu era neapărat să te oprești, dar în fine”. Apoi, copilul primește încuviințarea printr-un împins din spate, să își continue drumul.
Haideți să fim un pic mai grijulii cu mesajele pe care le transmitem micuților noștri și mai conștienți de ceea ce spunem cu voce tare pentru a ne justifica propriile alegeri.
Fără prea multă vorbărie treaba e cam așa.
– MINUNAT – cel mic s-a oprit la tip. Comportamentul TREBUIA APRECIAT ȘI ÎNCURAJAT.
– NEPOTRIVIT – mama a creat în mintea copilului o DUBITAȚIE – adică nu e obligatoriu întotdeauna să oprești, uneori nu are sens, dar fără explicații suplimentare.
– NEPOTRIVIT – l-a prins în ultimul moment, adică exact după ce se oprise. Mai mult, înainte de a-l prinde, nu l-a strigat. Faptul că l-a smuncit l-a pus pe cel mic în situația de a simți că lucrurile nu sunt sub control pentru mami, chiar dacă la vârsta pe care o are, nu înțelege asta rațional. Și, încă ceva! Mami e nesigura nu știe nici ea dacă “ARE sau NU ÎNCREDERE” în el.
Gesturi atât de mici și cum pot deveni ele considerabil de mari! Pentru că asta este o poveste incipientă a felului în care creștem CU sau FĂRĂ încrederea că lumea poate fi un mediu sigur dacă înveți la ce să fii atent.
