Prietenia, un subiect adesea sensibil pentru cei care vin să-și scormonească prin suflet mizând pe sprijinul meu. Delicat pentru că, fiind în situația de a se dezgoli emoțional crustă după crustă, ies la iveală doruri, neputințe, păreri de rău tăinuite bine prin unghere demult negrijite, pentru că atunci, cândva, sau mai de curând, nu au găsit așezarea care să le dea răgazul să curăță.
Uneori, prieteniile puse deoparte pentru că au durut sunt un izvor nebănuit de vindecare pentru tine însuți. De ce? Pentru că acolo, în profunzimea unei relații de prietenie s-a întâmplat ceva care l-a făcut pe el, prietenul tău, să fie cumva, iar pe tine să suferi pentru că acel ”cumva” a fost deslușit în cheia unei emoții profunde, poate părtinitoare, pe care tu o trăiai atunci.
Nu am de gând să îți spun că toate relațiile în care ai trecut prin viață, care te-au dezamăgit și pe care le-ai lăsat îndărăt au potențial de a desluși grozăvii lecuitoare, dar pentru fiecare dintre noi este măcar una a cărei pildă are potențialul de a săvârși scântei vindecătoare.
Uneori, poți încerca și singur, atâta timp cât pui în centrul acțiunii tale iertarea pentru tine în primul rând, pentru ca apoi să te învrednicești să găsești o cale de a-i fi recunoscător celuilalt, fără să pornești cu speranța că totul va putea fi reluat din același punct doar pentru că tu acum ai reușit să schimbi perspectiva.
Dacă te întrebi care-ți va mai fi folosul, negăsind deocamdată iertării greutatea cuvenită, îți pot spune! Recuperarea amintirii unei bucăți din viața ta bună, bucată care, din cauza emoțiilor negative răsfrânte asupra unui om o dăduseși negurii va fi neașteptat de tămăduitoare. Nu trebuie să mă crezi pe cuvânt. Fii curajos! Dă cep la asta! 
”Dacă într-o zi îți vine să plângi, caută-mă…
Nu promit să te fac să râzi, dar pot să plâng cu tine.
Dacă într-o zi îți vine să fugi, caută-mă…
Nu promit că o să te opresc, dar pot să fug cu tine.
Dacă într-o zi nu ai chef să asculți pe nimeni, caută-mă…
Promit să tac oricât vrei.
Dacă într-o zi mă cauți și nu răspund…
Vino repede să mă vezi…
Poate eu am nevoie de tine…”
Marin Sorescu
