Întâlnirea cu cei mici după o absență de câteva ore e o bucurie exprimată de ei prin chiote, îmbrățișări și un pic de agitație venită din emoția copleșitoare a revederii.
Odată trecuți de revedere lucrurile își recapătă normalitatea. Copilul se implică în jocul lui și tu în ale tale urgențe! Dincolo de momentul revederii, care sunt momentele în care cel mic mai trăiește emoții plăcute, vizibile, cu tine?
Hai că nu-I greu!
Când intri pe ”terenul lui de joacă”. Când te implici activ, când ești curios de ce face acolo, când îi încurajezi progresul, abilitățile, priceperea, când arăți interes pentru preocupările lui.
Și mai când?
Când îi dai voie în lumea ta, pe ”terenul tău de joacă”, unul pe care îl poate înțelege, desigur. Când gătești, când ordonezi, când citești, faci sport sau mai știu eu ce, și îl primești cu răbdare lângă tine!
Nevoia asta ”a terenului de joacă” este una care nu ne părăsește niciodată! Mai știi ce bucuroși sunt bunicuța și nepoțelul când doamna îi povestește despre copilăria dumneaei și el ascultă cu gura căscată?!
Bun, și acum, ce legătură are asta cu tine, mai ales dacă nu ai copii?
Ești încă aici, cu mine, pe terenul meu de joacă? 
Păi, o modalitate de a menține interes și emoții puternice în relațiile de parteneriat este tocmai în a-ți da răgaz să intri, din când în când, pe terenul de joacă al partenerului tău și, mai mult, să i-l faci cunoscut pe al tău!
Ce e semnificativ de știut este că terenurile de joacă se schimbă odată cu creșterea noastră, și dacă la 20 de ani bucuria era să ne explorăm intimitatea în multe feluri, la 40 s-ar putea să avem alte nevoi! De exemplu, nevoia de expunere la sala de dansuri, la sala de fitness, la clubul de darts sau la cel de carte, la grupuri de dezvoltare, expunere pe care NE-AR PLĂCEA SĂ O ÎMPĂRTĂȘIM și cu cel semnificativ pentru că acolo ne redescoperim o parte din energia care ne rotunjește. Depinde de tine, partenerul, meu dacă vrei să trăiești cu mine bucuria pe care o simt!
Oricum, starea de bine își cere drepturile. Terenul de joacă vine când nevoia strigă și începem să îl exersăm, să îl fructificăm cu cei care “ne dau apă la moară”! Cei care ne provoacă potențialul și îi facilitează curgerea.
De asemenea, odată ce arătăm interes pentru terenul de joacă al celuilalt el se va simți stimulat, apreciat, văzut, încurajat să se dezvolte, să se bucure, să împărtășească iubire dincolo de operaționalul zilnic a lui ”trebuie”!
Ce se întâmplă atunci când nu suntem alături de copiii noștri pe terenurile lor de joacă? Se plictisesc și le abandonează, devenind apatici și nesătui de noi în moduri agasante în care cer atenție cu carul.
Ce se întâmplă cu adulții?
Încearcă să își păstreze terenul de joacă activ solicitând atenția altor persoane care sunt dispuse să îi stimuleze pentru a trăi bucurie.
Ce urmează? Să se simtă plăcuți, atrăgătorii, din nou vii?
Și apoi? Să vrea mai mult și mai mult acea joacă!
Putem pierde relații faine construite în ani mulți pentru că ne-am estompat atenția pentru terenurile de joacă ale celui semnificativ?
În același timp, putem, într-un moment de criză, pricepe că partenerul nostru NU a avut INTENȚIA de a RĂNI? Că avut nevoie să simtă bucurie împărtășind niște abilități, niște sensibilitate, un anumit tip de raportare la lume și viață pe care noi nu avem ochi să le vedem sau le considerăm ”prosții, teatralități, comportamente infantile”…
Cum găsim înțelegerea că intenția NU A FOST SĂ NE RĂNEASCĂ pe noi ci să își regăsească bucuria în ei înșiși!
Fiind prezenți măcar acum, dacă nu de la bun capăt!
Așadar, dați-vă răgazul să povestiți cu partenerul despre terenul lui și dacă decideți că locul vostru nu e în el încetați să fiți egoiști și bucurați-vă de ce aduce lumina de pe fața celuilalt.
Poate pentru unii nu e simplu, însă poate fi foarte ofertant! Viața e plină de frumusețe când nu vrem să îi controlăm fiecare detaliu și ne bucurăm de rezultat, fără să ne întrebăm zi și noapte, de unde atâta bucurie pe chipul ei/lui, dacă nu e pentru mine…dacă….
