Zilnic trecem prin stări de neputință venite din INCAPACITATEA de a gestiona situații cu încărcătură emoțională mare. Se întâmplă adesea pentru că facem CONFUZIE DE ROLURI.
Cum ar fi.
Copilul tău are nevoie de ajutor la teme.
Simplificat sună cam așa: el este un elev și are nevoie de un dascăl.
Hai să vedem munca unui dascăl. El se ocupa:
– să identifice ce anume nu iese
– să verifice dacă învățăcelul lui ”cunoaște materia”
– să găsească cea mai bună soluție de aplicare a teoriei sau a cunoștințelor anterioare in practică
– să susțină până la finalizarea sarcinii
– să evalueze înțelegerea, adică să oferă o problemă similară pentru a verifica dacă învățăcelul a priceput
– să ofere încurajări pentru viitor
Dacă constată erori, reia procesul. Dacă ajunge în același loc, ia o pauză și o ia de la început până ce odată evaluat, învățăcelul demonstrează că a înțeles plenar despre ce a fost vorba.
Cum își ajută părintele copilul dintr-un rol de dascăl pe care nu și-l asumă?
– adesea va rezolva problema, el însuși sau cu ajutorul copilul, dar fără a testa cunoștințele teoretice ale acestuia
– nu va ajunge la etapa evaluare, adică nu testează înțelegerea aprofundată
– va încheia cel mai adesea cu o mustrare sau cu un exemplu moralizator.
De ce?
Pentru că el confundă rolurile. Rămâne părinte când rezolvă o temă. Nu își ia ”în serios” ROLUL.
Dacă reușești să nu îți ieși din rol, vei percepe schimbări VALOROASE în relațiile semnificative.
