Seară de toamna, desprinsă dintr-o vară întârziată! Fără prea mare țintă, mă plimbam relativ agale printr-o piață mare din oraș. Ziua se îngâna cu noaptea, a doua zi era zi de lucru, dar o grămadă de guguștiuci mari și mici se încărcau cu energie alergând, fiecare în jocul lui. Pe bănci oameni de toate vârstele își exprimau neajunsurile și, pe ici pe colo, mai schițau câte un zâmbet nostalgic, asta dacă nu erau pe deplin ocupați cu EDUCAREA celor cărora le purtau de grijă!
Din tumultul astă de glasuri vesele de copiii și altele orientate spre educare ale părinților lor, se desprinde vocea unei mămici, care se ridicase deja de pe bancă, nemaireușind din poziția așezat să își strunească micuțul de nu mai mult de 3 anișori. Buclucașul împinsese fetița din familia aflată în treacăt prin fața băncii unde stăteau ai lui și acum își primea povața de pe un ton strigat și acuzator. Părinții fetiței stăteau de vorbă cu tatăl buclucașului tangențial interesați de spectacolul mămicii ce își revărsa toată educația pe micuțul ei neascultător. Micuța agresată nu era foarte sigură dacă e o situație în care își poate exprima vreo emoție dezaprobatoare sau e mai civilizat să îndure…
La câteva minute, după ce băiețelul își ceru ceva ”ce se pretindeau a fi scuze”, zbughind din mâna mamei spre alte orizonturi de cucerit, părinții fetiței se îndepărtară.
Deodată, ca din senin, tatăl băiatului se ridică de pe bancă și începu a-și necăji soția într-un fel care a făcut-o pe aceasta să scoate niște zgomote amestecate de revoltă în tonalități hlizite. O strângea, o pișca, o mușca, nu se înțelegea prea bine, dar oricum păreau dovezi de afecțiune. Buclucașul când auzi țipătul mamei se opri o secundă, înțelesese despre ce e vorba și aleargă spre mama proaspăt scăpată din mâinile tatălui căreia, în fugă, îi scapă o pălmuță. Cel mai probabil, în mintea mea de observator, asta fusese o dovadă de afecțiune și participativitate la jocul înțeles al părinților lui.
Da, cumva întrebarea retorică este ”cu ce a greșit năstrușnicul când a pocnit-o pe domnișoară de vârstă apropiată, atunci când în mintea lui atingerea fără delicateță pare a fi decodificat ca dovadă de interes și afecțiune în felul în care învățase el că se exprimă astea doua din exemplele atât de la îndemână ale părinților lui”!?
Nu, articolul nu este o odă adusă exprimării interesului prin agresivitate între cei mici, este despre MESAJE DUBLE trimise către copii, mesaje pe care mintea lor ”mică” PUR ȘI SIMPLU nu le poate distinge. Asta este motivul pentru care atunci când a fost certat de mama, ba chiar scuturat nițel de mânuță părea că nu înțelege ce a greșit, motiv pentru care nu a participat conștient la a-și cere scuze.
Mai departe, cum ne facem temele și cum încercăm să nu mai transmitem mesaje duble e o chestiune care implică multe conștientizări și necesită ceva atenție din partea ambilor părinți pentru că, pe șleau ALINIEREA PĂRINȚILOR e o chestiune destul de greu de fixat, dar nu imposibilă!
