Influența strasnică a contextului în luarea deciziilor de moment!
În week-end, uneori, mă prinde ieșitul din casă! Ca să nu fie doar o cafea, iau bilete la un eveniment cumva ”despre socializare”! Ba, mai mult, o încredințez pe prietena mea însoțitoare că nu vom fi singurele 40+, deși ar fi fost foarte posibil (trăind în Romania) să fie astfel și, târâș grăpiș, o scot din casă pe ultima sută de metri. Aveam să aflu că motivația strașnică a fost doar entuziasmul meu! Fie vorba între noi, nu ne mai văzusem de peste o lună și odată întâlnite mi-a împărtășit că o dusese gândul să îmi propună ”o întâlnire online”!
Asta a fost scânteia și de aici, topicul discuției despre ”vechi și nou”, prietena fiind tot din breasla.
Una peste alta, multă sporovăială și bineînțeles nelipsita ”plimbare pe sănătate”, până la locul cu pricina. Cum era de așteptat, mult tineret, atmosferă voioasă, se vorbea tare, mult și pe alocuri în alte limbi! Noi, așteptând cumintele să fim invitate, când ne va fi rândul, ne țineam în continuare de ale noastre. Plusuri și minusuri ale online-ului, ce schimbări aduce tehnologia, de aici, unde te mai duce viața. Fiecare cu experiențele ei propriii sau ale clienților din dotare!
Rând pe rând, că tot pornisem de la 40+ am ajuns să ne luăm poate un pic cam prea în serios pentru o seară ce promitea relaxare și ne-am podidit în mijlocul unei discuții aprinse despre ”seniori” și șansa de a schimba un job la 50+, ce și cum se pune problema în străinătate, cum ies la iveală sau nu oportunitățile! Cumva, 50+, vârsta senioratului și drumul nostru până acolo, care, realitatea arată că, nu mai e chiar atât de lung. Mai râdem cu și fără lacrimi, ne mai încurajăm, mai facem apel la amintiri de peste 10 ani înțesate cu ce-am mai clădit împreună sau separat!
Cu toată sincronizarea noastră, cuprinse până la urechi în discuție, băgăm de seamă că timpul s-a scurs și nu am fost încă chemate! Mai facem o burtă de râs gândind la cum a contribuit ”etatea” noastră la această presupusă întâmplare!
Iau taurul de coarne și merg înăuntru să cercetez cum stau lucrurile. Aflu că am fost strigate, dar probabil ”nu am auzit” (vezi o certificare a statutului de aproape senioare – în mintea mea) și sunt asigurată că ”se va găsi o soluție și pentru noi”. Zâmbesc și mă duc să îmi mai comand o limonadă. La bar, niște copii frumoși, foarte tineri, nu mai pridideau cu treaba. Domnișoara strănută, își acopere regulamentar gura cu mâinile amândouă, apoi îmi ia comanda!
– Limonadă cu mentă.
Toarnă poțiuni din mai multe sticle întru-un pahar, apoi, se înfige cu ambele mâini în menta care stătea așezată cu tulpina în apă și se apucă să-i smulgă frunzulițele pe care le așază cu grijă în limonadă.
Între timp, eu, ”cu ochii interior cât cepele”, mă gândeam la strănutul ei, la limonada mea, strănut, limonadă, într-un vârtej, toate astea în contextul în care ”tibiile” îmi erau deja slăbite în urma conștientizărilor legate de proximitatea senectuții și percepția generațiilor mai tinere în legătură cu asta. 
Nu pot să număr noianul de gânduri antitetice despre cool, tinerețe, nebăgare de seamă și grijă, responsabilitate, corectitudine venite și răsucite în cele câteva momente!
Pun rămășag că, dacă toate acestea se întâmplau într-un alt context emoțional reacția mea ar fi fost cu totul alta (cei care mă cunosc de-a binele, știu ce zic). Daaar, în seara aceea înțesată de conștientizarea trecerii timpul și a inevitabilei încadrări în rang de seniorat, temerea de a nu le da celorlalți ocazia să facă apel la stereotipuri precum cârtitor, critic, nemulțumit de orice, mi-a influențat purtarea!
Am plătit limonada și am plecat cu ea, fără să crâcnesc! Am fost cool, nu?!
De băut, nu am băut-o, dar am mai discutat câteva ore cu ea dinainte!
