Desigur, nu mi-i la îndemână sa fac un buchet cu Mihaele și Gabrieli inclusiv viceversa și sa le izbesc pe peretele ăsta, cu de toate, ca la shaorma, însă, găsesc prilej să pun aici ceva emoții legate de persoane dragi ce poartă acest nume cu care, din motive diverse, nu mai mâncam din aceea farfurie de ceva vreme.
Pentru că așa e în viață fără rodul interpretărilor noastre străjuite de bine și rău. 
Gândurile astea au în primul rând legătură cu mine, eu cea care mă aflu într-o etapa în care simt că uneori fac prea la fel, prea demult, și uneori, prea puțin pentru mine!
Va să zică, dragilor, chiar de pare “egoistic”, e cu măsură. Dacă vă regăsiți între rânduri, să vă fie cu drag și de bine, indiferent la cât de multe respirații distantă, voit împărtășit au ba, ne mai situăm.
Prin urmare, cândva, cineva cu nume de sfânt m-a învățat că:
– nu contează câte părți nasoale ai descoperit în oamenii care ti-au picat dragi, dacă nu dorm pe aceeași perna cu tine, rămâi bucuros de emoțiile misto pe care le trezește în tine interacțiunea cu ei.
– experiențele cele mai nașpa nu sunt cele care te-au lăsat fără o aripă pentru un timp sau pt totdeauna ci acelea care te-au urâțit…
– odată cu vârsta oamenii încep să se cimenteze și asta nu e neapărat un lucru bun, însă e teribil de important să vezi dincolo de el…
– va veni o vreme, nu știm care, când vom avea regrete cu privire la faptul că a trecut o anumita vârstă și, atâta timp cât acceptăm asta mai devreme avem șansa să ne oprim mai des pentru a respira încă o dată binele de alaltăieri și privirea celui care ni l-a dăruit atunci când eram prea preocupați să ne încheiem la sacou…
– că atâta timp cât te vei comporta ca un super erou, vei crea atât în jurul cât și în interiorul tău multă nefericire.
– că unii dintre noi au credințe strașnice, unele care, în capul nostru le fac rău, dar care pentru ei sunt niște icoane pe care nu au puterea să le înlocuiască pentru că le e frica de altarul rămas gol. Și, mai mult, dacă nu ai nimic pregătit pt a înlocui, stai potolit cu ideile tale…
– că echilibrul uneori înseamnă să îți dai voie să pornești bicicleta pentru că numai în mers îl vei simți și niciodată static, stând în șa.
– că uneori suntem convinși că oamenii au vrut să ne facă rău pentru a le fi bine lor și asta poate să nu aibă nici cea mai mică legătură cu realitatea…
– că nu există momentul potrivit și nu știi niciodată dacă mâine vei mai fi binecuvântat tot cu energia pe care ai avut-o azi pentru a trezi în ochii celui care a crezut tine scântei ce ti-au aprins cele mai întunecate unghere.
– că lucrurile faine nu rămân faine la nesfârșit dacă cei implicați nu încep să depună efort conștient și cel mai des se așteaptă ca altcineva va strânge gunoiul pe care are potențial să îl creeze orice interacțiune trecută de prima mască.
– că de fiecare dată când simți că ai prea multe în brațe sau pe suflet primul lucru pe care poți să îl iei în calcul este să mai lași jos!
Păăăiiii, nu am loc să spun toate câte am învățat de la Gabriele și Mihaili așa că, am să mai găsesc alte ocazii pentru asta că tare mi-a plăcut să amintesc, să rememoreaz și un fior cald m-a cuprins de-a întregul!
Dacă ai ajuns până aici, îți mărturisesc că e un exercițiu excelent cel al conștientizării lucrurilor pe care o persoană doar pentru că a trecut prin viață ta, EA, viata, s-a așezat diferit!
Și le mulțumesc pentru asta!
Bine sa ne fie!
