În lumea aceea, în ziua în care numele tău era scris în calendar oamenii obișnuiau să vină nepoftiți, să se adune, sa te îmbrățișeze, să râdă, să se bucure de întâlnirea lor și să socotească următoarea revedere! În lumea aceea nu își găsea rost număratul celor câtorva oameni care se gândiseră la tine pentru că, telefonul nu era neapărat la îndemâna, iar mesajele nu puteau ajunge instant sub ochii tăi. In lumea aceea oamenii iți împărtășeau gândurile lor bune când te întâlneau pe stradă și te îmbrățișau strașnic, poate cu o săptămâna înainte sau două după.
În lumea aceasta cele 3 cuvinte sunt foarte ușor de așezat pe un ecran. Ajung la tine instant și reprezintă o fărâmă de gând adesea exprimat chiar printr-o imagine pe care la rându-ți o împarți cu alții în același nume. Tot în lumea aceasta mai există și câte un prieten drag cu care nu te-ai mai văzut de un car de timp si dacă ai noroc, prinzi 20 de min de conversație autentica, dar cel mai des nu și vindecătoare. Care mai de care dintre voi toarnă o găleata de emoții, stări, schimbări, bucurii, neajunsuri, celălalt pune la repezeală o bucata de tifon și apoi își găsește și el un pic de spațiu să împărtășească puțin si din ale lui scrijelituri ”neoblojite”. După, rămâne fiecare cu imaginea unei persoane dragi, nevăzute de demult, atât de demult încât obrajii nu îi sunt brăzdați de nicio urmă de trecere, așa cum arată în amintirile în care își citeau unul altuia fiecare emoție pe chip fără să fie nevoie să o pună în cuvinte pentru că timpul petrecut împreună le dăduse această iscusință.
Va să zică, fiecare vreme cu meșteșugul ei vine! 
